Campanie antialcool susținută de industria berii pe stadioane

Date:

Federația Română de Fotbal și Poliția Română, în parteneriat cu Asociația Berarii României, lansează campania „Alcoolul nu te face mare” pe stadioane, la meciurile echipei naționale de fotbal și la meciurile U21.

Inițiatorii anunță că „scopul campaniei este să prevină și să descurajeze consumul de alcool în rândul minorilor, care poate avea efecte negative atât la nivel psiho-emoțional, cât și la nivel fizic.

Videoclipul piesei „Ia stai cu tata” de Satra D.A.D.Z mizează pe taţii care fac trap cringe pentru ca minorii să nu bea alcool. Acesta va fi proiectat pe tabelele de marcaj și video proiectoarele stadioanelor de fotbal înaintea meciurilor și în pauze. 

De asemenea, Poliția Română va desfășura activități preventive despre efectele negative ale consumului de alcool pentru adolescenți pe stadioane, în zona dedicată familiilor, va distribui ghiduri Alcoolul nu te face mare și va oferi premii minorilor spectatori la meciuri”.

Primul meci la care sunt comunicate mesajele campaniei este România-Slovenia, 17 noiembrie. Cluj Arena,.

Florin Șari, manager de sustenabilitate al FRF: „Prin adoptarea Strategiei de Sustenabilitate 2022-2030, unul dintre angajamentele luate de Federația Română de Fotbal se referă la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a practicanților fotbalului și nu numai. Inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare este una dintre campaniile importante pe această temă. FRF aspiră să devină astfel un vehicul de promovare a unui stil de viață sănătos pentru toate categoriile de vârstă.”

Comisar-şef de poliţie Sorin Stănică, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității: „Informarea și conștientizarea copiilor cu privire la cele mai bune măsuri pe care le pot adopta pentru evitarea unor situații de risc și implicarea lor în activități cu caracter educativ constituie repere permanente ale activității de prevenire dezvoltate de Poliția Română. Consumul de alcool este una dintre principalele condiţii favorizante atât în cazurile de delincvenţă, cât şi de victimizare a minorilor. Prin acest parteneriat, readucem în atenție importanța conștientizării pericolelor care se pot manifesta pe fondul consumului de alcool la vârste fragede.” 

Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României: „Prin inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare ne propunem să contribuim la o schimbare reală de comportament, care să ducă la reducerea consumului de alcool în rândul tinerilor. Ca umare, încercăm să oferim cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber acestora, astfel încât să stea departe de tentațiile nesănătoase. Demersul de conștientizare este dezvoltat ca un program susținut, care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul minorilor şi susţine prevenţia prin: implicarea în activităţi sportive, timpul petrecut cu părinţii, activităţile de relaţionare la şcoală și în afara ei, muzica, inclusiv ședințele de psihoterapie sau de consiliere psihologică sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a adolescenților.”

Realizatorii campaniei subliniază că „aproximativ 86% dintre băieți și 79% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică. Ponderea celor care au consumat alcool până la vârsta de 13 ani este mult mai mare în rândul băieților (45%) decât în rândul fetelor (27%), arată studiul ESPAD derulat în anul 2019 în 35 de țări, între care 25 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. 52% dintre elevi au consumat alcool în ultimele 30 de zile înaintea realizării studiului și 10% au admis că s-au îmbătat cel puțin o dată în această perioadă, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul băieților (13%) decât în rândul fetelor (7,3%). Elevii români au o frecvență ușor mai redusă a consumului de alcool în ultimele 30 de zile față de media europeană: 5,4 ocazii de consum față de 5,6 media la nivel european. În acest context, realizarea unor campanii de informare și conștientizare cu privire la consecințele consumului de alcool în rândul tinerilor devine cu atât mai importantă”.

Campania națională „Alcoolul nu te face mare” a fost lansată „ca program-pilot în Bucureşti, în 2006, apoi extinsă în mai multe orașe. Până în prezent, campania a fost desfășurată în școli și a inclus, pe lângă dialogul direct cu adolescenții, ședințe de consiliere de grup cu psihologii Cristian Andrei și Silviu Ioniță, filme educative, un ghid pentru părinți și formarea profesorilor prin conceperea unor planuri de lecție dedicate”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...