Asociația Energia Inteligentă organizează dezbaterea online „Energia eoliană, parte din mixul de energie curată al României”, ce va avea loc marți, 14 februarie 2023, orele 11.00 – 12.30.
Parte din proiectul „România Tradițională cu Energie Curată”, evenimentul își propune sa aducă în dezbatere noile forme de energie și rolul pe care îl poate juca energia eoliană în mixul energetic național. Într-o perioadă plină de provocări în ceea ce privește securitatea energetică și atingerea țintei ambițioase de emisii de carbon net-zero până în 2050, România s-a înscris pe un drum al înlocuirii combustibililor clasici cu energie curată, extrem de eficientă și la fel de sigură ca cea cu care oamenii s-au obișnuit.
Evenimentul va aborda următoarele teme de discuție:
- Strategia națională de dezvoltare în domeniul energiei eoliene
- Potențialul de dezvoltare a capacității de producere a energiei eoliene în România
- Provocările momentului privind procedura de avizare pentru înființarea de parcuri eoliene
- Rolul energiei eoliene în mixul energetic național
- Energia eoliană – sursă de energie curată și sigură
Evenimentul se va desfășura pe platforma zoom și va fi transmis live pe pagina de Facebook Energia Inteligentă și ale partenerilor media.
Lansat de Asociația Energia Inteligentă în luna iunie a acestui an, „România Tradițională cu Energie Curată” promovează păstrarea tradițiilor românești concomitent cu susținerea tehnologiilor moderne care să permită producerea de energie curată.
Prin proiectul pilot derulat în Munții Căpățânii, 10 stâne au fost dotate cu panouri fotovoltaice după refacerea cailor de acces, pentru a facilita păstrarea îndeletnicirii păstoritului.
Totodată ne propunem derularea de campanii de informare asupra importanței acceptării de noi forme de energie, o energie mai curată și la fel de sigură ca cea cu care oamenii s-au obișnuit. Astfel proiectul „România Tradițională cu Energie Curată” va aduce o contribuție semnificativă la păstrarea identității naționale folosind energie curată.