Garanti BBVA România a înregistrat venituri nete de 654 milioane de lei în 2024, ceea ce reflectă o creștere de 28,6% față de anul anterior, atât creditele, cât și depozitele fiind pe un trend ascendent.
În perioada menționată, veniturile nete din dobânzi al băncii au crescut la 570 milioane de lei , cu 44,2% peste 2023, impulsionate de creșterea volumului de credite în toate liniile de business: Corporate (+14%), Retail (+11,4%) și IMM-uri (+24,4%). Creditele de consum au fost subsegmentul cu cea mai rapidă creștere, de 33,9%. În consecință, valoarea totală a creditelor acordate s-a majorat cu 15,6%, ajungând la 11,1 miliarde de lei, evidențiind astfel angajamentul Garanti BBVA România de a susține nevoile clienților persoane fizice și creșterea economiei locale.
Depozitele au avansat cu 10,3% în 2024, ajungând la 13 miliarde de lei, depozitele companiilor crescând cu 10%, ceea ce demonstrează încrederea acordată băncii de către mediul de afaceri. Similar, depozitele persoanelor fizice au înregistrat un avans de 11%, ceea ce arată un interes crescut pentru economisire.
Activele totale ale băncii au înregistrat, de asemenea, o traiectorie ascendentă, ajungând la 16,8 miliarde de lei, în creștere de la 15,3 miliarde de lei în anul precedent.
Profitul net al băncii a ajuns la 133,5 milioane de lei, afectat de noua taxă pe cifra de afaceri și de cheltuielile suplimentare generate de implementarea noului sistem de core banking și proiectului de transformare digitală, comparativ cu 187 de milioane de lei fără aceste cheltuieli suplimentare.
În plus, banca a accelerat investițiile strategice în transformarea digitală, cu scopul de a îmbunătăți eficiența operațională, experiența clienților și creșterea pe termen lung prin soluții bancare digitale avansate.
„Rezultatele noastre solide din 2024 reflectă abordarea Garanti BBVA România orientată către client și concentrarea pe consultanță financiară. Ne-am extins portofoliile de credite și depozite și am continuat să investim semnificativ în transformarea digitală, pentru a spori accesibilitatea și eficiența. Atingerea obiectivelor noastre ne întărește angajamentul față de inovare și furnizarea celor mai bune soluții financiare pentru clienții noștri”, a declarat Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România.
În aceeași perioadă, numărul de carduri a urmat de asemenea un trend ascendent, înregistrând o creștere de aproximativ 10%, în timp ce numărul de terminale POS a crescut cu 11,2%.