Grupul Volkswagen îşi schimbă sigla

Date:

Grupul german Volkswagen AG intenţionează să modifice sigla brandului pentru prima dată din 2012, deoarece se pregăteşte pentru era vehiculelor electrice şi încearcă să-şi refacă imaginea, afectată de Dieselgate, potrivit Globalmanager.

De asemenea, noua siglă va fi prezentată anul viitor, odată cu lansarea unor modele electrice. Adaptându-se perioadei actuale, sigla va trebui să fie vizibilă atât pe maşini cât şi pe ecranele smartphone-urilor, a anunţat Jochen Sengpiehl, şeful de marketing al brandului VW.

Totodată, emblema VW, modificată ultima dată în urmă cu şase ani cu o imagine tridimensională, s-a schimbat foarte puţin de la renaşterea producătorului auto, după al Doilea Război Mondial.

“Brandul VW nu este în cea mai bună formă, comparativ cu anii precedenţi”, deoarece marca şi-a piedut din atracţie încercând să fie “prea nemţească”. “Nu este numai din cauza scandalului legat de emisiile motoarelor diesel”, a declarat Sengpiehl.

Compania VW va extinde utilizarea mediilor digitale şi a reţelelor de socializare, pentru a-i convinge pe consumatorii sceptici să treacă la vehiculele electrice. O imagine proaspătă a brandului reprezintă cheia planului de 20 de miliarde de euro al Volkswagen de cucerire a pieţei vehiculelor electrice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...