Informare și protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri

Date:

Specialiști ai Agenției Naționale Antidrog (ANA) au pregătit și instruit în 2022 în domeniul prevenirii consumului de droguri peste 26.000 de persoane din Ministerului Afacerilor Interne – Jandarmeria Română, Poliția Română, Poliția de Frontieră etc., precum şi din instituții partenere – Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Sănătății, Casa Corpului Didactic, Poliţia Locală etc.

ANA subliniază că „printre temele abordate s-au regăsit aspecte de bază şi specifice din domeniul drogurilor, modalităţile de prevenire şi asistenţă a consumului de droguri, factorii de risc şi de protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri.

Sesiunile de formare/informare au fost susţinute de formatorii Agenției Naționale Antidrog, în cadrul unor echipe multidisciplinare, din care au făcut parte și specialiști ai DCCO și DIICOT, reușindu-se astfel abordarea participanților în funcție de toate nevoile de formare ale acestora. 

În cadrul acestor activități, au fost transmise informații cu privire la aspectele de bază şi specifice din domeniul drogurilor, modalităţile de prevenire şi asistenţă a consumului de droguri, efectele substanțelor psihoactive, factorii de risc şi de protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri, semnele consumului de droguri, profilul consumatorului de droguri etc.” 

De asemenea, în anul 2022, specialiștii ANA au organizat cinci stagii de practică, la care au participat 150 de studenți, fiind extinse parteneriatele încheiate în mediul universitar. 

Agenția Națională Antidrog accentuează că, „prin demersurile formative și de informare antidfog întreprinse anul trecut, a urmărit creşterea capacităţii practicienilor de a acţiona în acest domeniu şi conştientizarea societăţii civile cu privire la problematica drogurilor”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...