Înscrieri cu discount la programul WU Executive MBA Bucharest

Date:

Managerilor și antreprenorilor le este adresat programul part-time de Executive MBA desfășurat la București de WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU), cea mai mare universitate de business din Europa. Înscrierea până la 31 martie permite un discount early bird de 5% din taxa de școlarizare de 39.000 de euro.
Programul este cel mai important de tip EMBA din Europa Centrală și de Est, cu triplă acreditare internațională – EQUIS, AMBA și AACSB. În România, are o comunitate de peste 400 de alumni.

Phillip C. Nell


Prof. Phillip C. Nell, director academic, Executive MBA Bucharest: „În ultimii doi ani, corelați cu pandemia de Covid, ne-am bucurat de un număr record de participanți în cadrul programului WU EMBA Bucharest și am asistat la o creștere a mediei de vârstă a acestora. Schimbările ce țin de dinamica studenților nu sunt întâmplătoare. Acestea indică nevoia managerilor cu experiență de a-și actualiza cunoștințele, pentru a putea aborda cu succes noile provocări ale mediului global de business, cum ar fi procesul de transformare digitală sau rupturile din lanțul de aprovizionare. Discountul early bird este una dintre facilitățile pe care le oferim viitorilor studenți, cu scopul de a-i sprijini să urmeze un program de educație executivă de top, adaptat contextului actual de afaceri”.


Organizatorii ne informează că „programul va începe în luna noiembrie şi se va desfășura pe parcursul a 16 luni, în regim part-time. Acesta cuprinde 14 module, care încorporează noțiuni esențiale de management general și leadership global, dar și noi domenii de interes, cum ar fi transformarea digitală, business analitytics sau change management. Cursanţii au ocazia să lucreze cu profesori de la universități de afaceri prestigioase din întreaga lume printre care IE, ESADE (Spania), Frankfurt School of Finance & Management (Germania) sau Carlson School of Management (USA).


În 2020 și 2021, programul a înregistrat recorduri consecutive de participanți, cu 33 de manageri şi antreprenori înscrişi. În ultimul an, vârsta medie a studenților a crescut de la 36 la 38 de ani, iar odată cu aceasta, și experienţa managerială s-a mărit de la 7 la 9 ani.


WU Executive Academy este o instituție recunoscută internațional pentru calitatea programelor sale de educație executivă. În ediția din 2021 a clasamentului Financial Times (FT) Executive MBA (EMBA), WU Global Executive MBA a ocupat locul 34 din cele 100 de programe luate în considerare. Astfel, acesta s-a clasat pentru a patra oară în top 50 al celor mai bune EMBA-uri și, după 2020, pentru a doua oară consecutiv în top 35. Programul a obținut rezultate deosebite la trei categorii care prezintă un interes special pentru viitorii studenți: salariul anual (219.000 USD), experiența internațională de studiu (locul 10) și experiența profesională (locul 11)”.


WU Executive Academy este definită ca „parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU), cea mai mare universitate de business din Europa și a doua cea mai bună universitate din țările vorbitoare de limbă germană. WU se bucură de mai bine de 100 de ani de o reputație excepțională în calitate de furnizor de educație în domeniul managerial. Portofoliul educațional al WU Executive Academy include de la programe de MBA, EMBA, Professional MBA, Master of Laws, la certificări universitare, programe corporate, dar și diverse seminarii, fiind unul dintre principalii furnizori de educație executivă din Europa Centrală și de Est”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Apa Nova a plătit dividende de peste 13 milioane către Primăria Capitalei

Apa Nova București, furnizorul serviciilor de apă potabilă și...

Noua versiune a contractului pentru producătorii care se încadrează în normele SGR, aflată în consultare publică 

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, anunță că o nouă...