Investiție făcută de Boiler într-o nouă cafenea în Globalworth Square 

Date:

„Boiler” anunță deschiderea în această toamnă a unei investiții de 250.000 de euro care va reuni gastronomia, cafeaua de specialitate și pasiunea pentru explorarea gustului la parterul clădirii Globalworth Square din nordul Capitalei. Noul spațiu promite „un design care pune în centru ospitalitatea ca experiență ce aduce oamenii împreună”.

Boiler reamintește că, din 2020, de când a lansat coffee shop-ul de la Piața Muncii în plină pandemie, a deschis patru locații, iar cu această nouă investiție va ajunge la o cifră de afaceri de peste 2,5 milioane de euro în următorul an. „La Globalworth Square, oaspeții vor regăsi aceleași elemente BOILER: cafea de specialitate selectată de la ferme mici și prăjită local, world-food și gastronomie artizanală tradusă în experiențe de gust de cea mai înaltă calitate și, mai ales, trăite în comunitate”.

Răzvan Popa, co-owner BOILER Coffee Shop: „Am ales să deschidem a patra locație BOILER în clădirea  Globalworth Square pentru că împărtășim o serie de valori comune: dorința de a ajuta comunitățile să crească și să se dezvolte frumos în medii sustenabile. Pentru noi, ideea de SQUARE (piațetă), fie că este vorba de un cartier rezidențial sau de un district de business, reprezintă potențialul de a aduce oamenii împreună în jurul cafelei și  gastronomiei. Sperăm ca acest nou spațiu să fie un liant între oameni care lucrează sau trăiesc în zonă și oameni pasionați de cultura gustului.”

Andrei Boca, Senior Leasing Manager la Globalworth: „Globalworth creează mai mult decît spații de birouri. De aceea, atunci când dezvoltăm un proiect, ne dorim să construim o comunitate, un loc unde oamenii se pot relaxa, interacționa și bucura de timpul petrecut împreună. Pe lângă spațiile de lucru proiectate în funcție de nevoile chiriașilor noștri, avem în vedere să le oferim și o serie de facilități în imediata apropiere a biroului, sporindu-le astfel confortul. Ne bucuram să putem spune bun venit în comunitatea Globalworth partenerilor de la Boiler și împreună să ne bucurăm de cafeaua de specialitate.”

Investitorii subliniază că „Globalworth Square este conectată cu complexul Green Court și cu Globalworth Plaza, aducând împreună mii de angajați, în una dintre cele mai căutate destinații din oraș.

Noua cafenea va avea un interior de 100 mp, gândit ca un acasă pentru oaspeți, o sufragerie care te invită la conversație și la degustare și care va găzdui, de asemenea, evenimente lunare menite să releve capitole din istoria și cultura cafelei de specialitate. Spațiul va avea și o terasa exterioară cu o suprafață de 200 mp, gândită ca o piațetă, cu locuri comune pentru oaspeți. Proiectul de amenajare, semnat de studioul de arhitectură Vinklu, propune armonizarea dinamicii unui spațiu modern, punctat prin mobilier retro-future, cu universul ospitalității, definit de elemente de ceramică și tapițerie artizanală”.

Despre Boiler se poate spune că, pornit acum 7 ani „s-a dezvoltat într-un concept de business ce vede ospitalitatea ca pe o experiență vie, definită de valoarea culturală a spațiilor alese dar și de oamenii ce contribuie la produsul final, fie că este vorba de cafea sau mâncare. Boiler este astăzi prezent la Piața Muncii (prin Boiler MILK & Coffee și băcănia Fresco Artigianale), pe Calea Victoriei (prin Boiler X Guido) și lângă Zoo Băneasa (prin Boiler @ The ZOO).

Mai multe: Instagram / Facebook / boilercoffee.com.

Globalworth este definită ca „o companie imobiliară activă în Europa Centrală și de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM. A devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri din CEE prin poziția sa de lider de piață atât în Polonia, cât și în România. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale de înaltă calitate, in locatii premium, care generează venituri din închirierea de spatii către companii de top din întreaga lume. Gestionat de peste 260 de profesioniști în Cipru, Guernsey, Polonia și România, portofoliul companiei are o valoare totală de 3,2 miliarde de euro, la 31 decembrie 2022. Aproximativ 96,4% din portofoliu este reprezentat de active producătoare de venit, predominant în sectorul de birouri și închiriate către aproximativ 690 de companii naționale și multinaționale. În Polonia, Globalworth este prezentă în Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk si Katowice, în timp ce în România proprietățile se regăsesc în București, Timișoara, Constanta, Pitești, Arad, Oradea și Târgu-Mureș. Pentru mai multe informații vizitați www.globalworth.com sau urmăriți-ne pe Facebook, Instagram, LinkedIn”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...