Agenții economici din județul Ilfov au, în acest moment, 1417 locuri de muncă vacante, înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, dintre care: 63 pentru persoanele cu studii superioare, 258 pentru persoanele cu studii medii, 192 pentru muncitori calificați, 904 pentru muncitori necalificați.
Între ocupațiile ofertei, se numără: director vânzări, manager, șef serviciu marketing, farmacist diriginte, inginer chimist, inginer producție, specialist resurse umane, asistent comercial, tehnician mecanic, contabil, agent de vânzări, operator introducere, validare și prelucrare date, gestionar depozit, bucătar, lucrător comercial, zidar roșar-tencuitor, dulgher (exclusiv restaurator), sudor, mecanic auto, electrician în construcții, șofer de autoturisme și camionete, stivuitorist, femeie de serviciu, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet, ambalator manual, muncitor necalificat în industria confecțiilor, încărcător-descărcător, manipulant mărfuri, ajutor bucătar, ucenic.
AJOFM Ilfov precizează că „toate locurile de muncă vacante, condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov din București, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)332.37.08/123, pe site-ul ANOFM https://www.anofm.ro/ sau la punctele de lucru ale AJOFM Ilfov”.