Master în domeniul autovehiculelor iniţiat de Centrul Bosch din Cluj

Date:

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj iniţiază în viitorul an universitar un program de masterat în colaborare cu Departamentul de autovehicule rutiere și transporturi al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, intitulat „Sisteme de management și control ale autovehiculelor”, adresat absolvenților Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică şi ai specializărilor în IT&C.

Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, subliniază: „Parteneriatul cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca reprezintă pentru noi un pas important spre o colaborare echilibrată și benefică, atât pentru viitorul companiei noastre, cât și pentru comunitatea locală. Completăm programele aflate deja în derulare cu un curriculum nou, dezvoltat de profesorii de la UTCN în parteneriat cu specialiștii Bosch. Scopul nostru este dezvoltarea competențelor necesare pentru o carieră de succes în industria automotive”.

Prof. univ. dr. ing. Nicolae Burnete, președintele Senatului Universității Tehnice din Cluj-Napoca și coordonatorul programului de masterat din partea UTCN, apreciază: „Avem deja o colaborare excelentă cu Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, studenții noștri sunt încântați de oportunitatea de a învăța de la ingineri cu experiență în industrie. Acest nou program de masterat creat împreună cu Bosch va ajuta studenții să-și dezvolte competențele necesare pentru a lucra în industria auto, după terminarea studiilor, printr-un curriculum dedicat înțelegerii sistemelor automotive și a interdependenței subsistemelor”.

Curriculumul include cercetare şi proiectare, dezvoltare de software în domeniul auto, senzori și sisteme de control al motorului, module de practică de specialitate în cadrul centrului de inginerie, posibilitatea de realizare a unor proiecte de studiu într-un mediu competitiv, cu echipamente și tehnologii de ultimă generație. Lucrarea de disertație poate fi elaborată în cadrul companiei. În cadrul parteneriatului, Bosch oferă zece burse de excelență studenţilor merituoşi.

Înscrierilela noul program de masterse fac în perioada 22-24 iulie 2019, la sediul Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (B-dul Muncii nr. 103-105, Cluj-Napoca), orele 9.00-15.00.

Admiterea se ssusţine la 25 iulie, prin evaluarea dosarului de admitere și interviu.

Detalii, la https://art.utcluj.ro/bosch/ şi la secretariatul Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cazurile tot mai frecvente de incidente cibernetice prin metode de inginerie socială impun companiilor măsuri complementare de protecție 

Leader Team Broker: „Asigurarea Cyber oferă despăgubiri pentru compensarea...

Storia: Analiza pieței imobiliare din România în martie 2025, conform datelor ANCPI și INS

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a...

Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică...

Magazinele Lidl din România, închise în primele două zile de Paște

Lidl România anunță că magazinele proprii vor fi închise...