Noua formă a programului „Casa Verde”

Date:

Noua formă a programului „Casa Verde” le va permite cetăţenilor care îşi vor instala celule fotovoltaice pe case să devină şi producători de energie, dacă vor livra eventualul surplus obţinut în sistemul naţional. În acest scop, la Ministerul Mediului, a fost semnat contractul de finanţare pentru programul „Casa Verde – fotovoltaice”, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca finanţator şi Administraţia Fondului pentru Mediu. După cum precizează ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu,  „Programul se va referi concret la toţi românii care vor putea, din data de 9 septembrie, să acceseze prin toţi instalatorii care astăzi se vor putea regăsi pe lista care va fi publicată de către AFM. Românii vor putea să încheie contracte cu aceşti instalatori, după care vor trebuie să-şi ia avizul tehnic pentru montajul celulelor fotovoltaice. Termenul din momentul în care semnezi contractul cu instalatorul până la finalizarea proiectului este de opt luni”. Suma totală disponibilă este de 656 milioane de lei (536 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional şi 120 milioane de lei, de la Administraţia Fondului pentru Mediu). Doritorii pot să beneficcieze de 20.000 lei, costul investiţiei pentru o putere instalată de 3 KW. Estimările arată că aproximativ 33.000 de unităţi locative vor deveni posesoare de celule fotovoltaice. De perspectivă, este identificarea unor surse de finanţare pentru dezvoltarea programului prin aplicare şi la instituţii publice, precum şpitale, şcoli etc.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...