Obezitatea, provocare gravă a sănătății publice

Date:

Două treimi dintre copiii subiecți ai unui studiu realizat de fundația de educație pentru sănătate „Tradiții Sănătoase” în județul Iași nu au un orar regulat al meselor. Fundația „Tradiții Sănătoase” a derulat o nouă ediție a programului „Traista cu sănătate” în perioada septembrie 2020-iunie 2021. Programul, lansat la Iași în 2012, are caracter educațional, dedicat copiilor și familiilor lor, care promovează un stil de viață sănătos, cu respectarea tradițiilor locale. Este recunoscut la nivel internațional, fiind inclus în rețeaua internațională Youth Health Community (YHC), alături de programe din peste 10 de țări, clasat pe locul I la categoria „Healthy Lifestyle. Cities”, în cadrul EU Health Award, acordat de Comisia Europeană. Una dintre activitățile actualei ediții a fost conferința internațională „Obezitatea infantilă în perioada pandemiei Covid-19: Evoluția obiceiurilor în familie”, realizată cu suportul Comisiei Europene, cu scopul de a împărtăși bune practici între programele de la nivel internațional.  

Pe marginea studiului elaborat în context, inițiatorii subliniază că „în cadrul activității de evaluare a statusului nutrițional s-au urmărit: măsurarea greutății, înălțimii și circumferinței abdominale. La chestionarul privind obiceiurile și atitudinile de viață (ritmurile meselor, somnului, activități fizice, practici de igienă) au răspuns 2.060 de copiii din județul Iași. Studiul arată că majoritatea copiilor (66%) nu au un program regulat al meselor, dar majoritatea (85%) iau zilnic prânzul. Întrebați de câte ori pe zi iau o gustare între mese, 46,6% au răspuns de 2 ori pe zi, 25,3% o dată pe zi și 21,2% au spus că de trei ori pe zi. Majoritatea copiilor se spală pe mâini înainte de masă, iar jumătate dintre copii nu sunt siguri că pot închide televizorul/telefonul în timpul mesei. Peste jumătate dintre copii s-au arătat siguri că pot să ajute la așezarea mesei și la curățenie după masă. Copiii, ajutați de către părinți, au realizat măsurătorile antropometrice acasă. Analiza datelor antropometrice declarate în 1.600 de chestionare din mediul urban evidențiază o prevalență a obezității de 12%, în creștere față de anul 2020, iar în mediul rural (400 de chestionare) s-a observat o prevalență de 18%, ceea ce reprezintă o creștere îngrijorătoare. Evoluția anuală a prevalenței supraponderalității în mediul urban la copiii evaluați s-a menținut constantă în perioada 2017-2020, dar în mediul rural, procentul de copiii supraponderali a crescut cu 14% în 2020”.

Prof. univ. dr. Veronica Mocanu, inițiatorul proiectului „Traista cu sănătate”: „Obezitatea este una dintre cele mai grave provocări ale sănătății publice din secolul XXI. La nivel mondial, 1,9 miliarde de oameni sunt supraponderali. Supraponderalitatea afectează mai mulți oameni decât subnutriția. Obezitatea și bolile asociate sunt în mare măsură prevenibile, dacă se acționează din copilărie. Prevenția obezității la vârsta copilăriei este, așadar, o prioritate. În septembrie 2020, peste 4.000 copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani din județul Iași s-au înscris la disciplina opțională Traista cu sănătate. Pentru că este important nu numai ceea ce mănânci, ci și când mănânci, am hotărât ca tema campaniei din 2020-2021 să fie Ritmurile corpului – orarul meselor. La aceasta au participat aproximativ 10.000 de copii, din peste 50 de unități școlare din Iași și zona rurală învecinată. În acest an școlar, 80 de studenți la medicină, voluntari în program, au susținut 200 de lecții online și au învățat elevii cât este de important orarul meselor. Am realizat și un studiu privind obiceiurile alimentare, la care au participat peste 2.000 de elevi. Suntem bucuroși să vedem că programul nostru este atât de apreciat și avem rezultate bune an de an”.

Leszek Wacirz, Country Manager, Nestlé România: „La Nestlé, în mod constant explorăm și ne propunem să depășim limitele a ceea ce este posibil cu alimentele, băuturile și soluțiile nutriționale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a contribui la un viitor mai sănătos. Împreună cu partenerii noștri ajutăm oamenii să trăiască mai sănătos și să fie mai fericiți, insprându-i prin programe de impact și prin îmbunătățirea continuă a produselor noastre. Pentru un stil de viață sănătos, pe lângă alimentația echilibrată, susținem și necesitatea mișcării și a sportului în programul nostru zilnic. În acest sens, parteneriatul cu programul educațional Traista cu sănătate a fost în concordanță cu misiunea noastră și susținem extinderea acestuia la nivel național. Invităm învățătorii și părinții să facă parte din programele noastre, astfel încât materialele și informațiile educaționale să poată ajunge la cât mai mulți copii din România”.

Fundația „Tradiții Sănătoase” își susține misiunea „de a forma la copii și tineri comportamente sănătoase privind alimentația și stilul de viață promovând tradițiile culturale în realizarea stării de bine și prevenirea obezității și bolilor cronice. Obiectivele organizației sunt să promoveze consumul de alimente sănătoase, să promoveze activitatea fizică, să ofere servicii pentru a ajuta pacienții supraponderali să-și gestioneze greutatea, să ofere educație și instruire în toate aspectele sănătății, să sprijine și să promoveze acțiuni și proiecte de cercetare legate de sănătate, să cultive și să promoveze tradiții culturale care pot duce la formarea unor comportamente sănătoase”.

Programul „Nestlé for Healthier Kids” accentuează că „a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu Mișcarea națională Și eu trăiesc sănătos! (SETS) dezvoltată de Fundația PRAIS și programul Traista cu sănătate, dezvoltat de Fundația Tradiții Sănătoase și coordonat de prof. univ. dr. Veronica Mocanu”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

EY: Listările publice globale în T1 2025 – între provocări și incertitudini

Piețele IPO globale s-au confruntat cu incertitudini severe în...

Consumatorii români caută promoții la alimente în timp ce produsele se scumpesc

Războiul comercial al SUA cu China ar putea crea...

Analiză iBanFirst: Războiul valutar bate la ușă? De-dolarizarea accelerează pe fondul tensiunilor comerciale globale

Dacă tarifele vamale nu sunt decât vârful aisbergului? Administrația...

Arctic Stream propune un dividend de 1,4 lei per acțiune, în creștere cu 75% față de 2022

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și...