Piața turismului își găsește surse considerabile de redresare ȋn destinaţii exotice. În premieră pentru piaţa românească de travel, ȋn perioada decembrie 2020-aprilie 2021, au decolat din mai multe oraşe ale ţării numeroase curse charter directe către Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană, Kenya.
Cristian Pandel, proprietarul celui mai mare turoperator român de pe piața autohtonă, Christian Tour, subliniază: „Ȋn sezonul de iarnă şi primăvară 2021, mulţi dintre turiştii noştri au ales să călătorească spre destinaţii ȋndepărtate, conectate prin curse charter directe. Aceasta fiind o situaţie complet inedită, datorată ȋn principal faptului că multe dintre statele sau destinaţiile turistice căutate ȋn trecut de români impuneau restricţii de călătorie, ȋn timp ce aceste insule mai ȋndepărtate, având incidenţe mai reduse de ȋmbolnăvire cu Covid-19, au fost deschise şi accesibile turiştilor. Acest lucru ne-a impulsionat să lansăm curse charter directe spre destinaţii pe care nu le-am mai operat ȋn trecut. A fost un risc pe care ni l-am asumat, dar se pare că sorţii ne-au fost favorabili şi iată-ne azi continuând proiectul şi pentru sezonul următor prin lansarea curselor charter directe pentru perioada cea mai căutată – Revelionul şi perioada de iarnă, atât din Bucureşti, cât şi din Cluj-Napoca. Totodată, am avut oportunitatea de a pune rapid pe piaţă aceste curse, datorită sprijinului oferit de compania Animawings, parte din grupul nostru de firme”.
Pentru finalul acestui an, se pot face deja rezervări ȋn unele dintre cele mai mondene destinaţii exotice ale momentului: Zanzibar, Maldive, Kenya, Thailanda, Dubai, Mauritius, contra unui avans de numai 200 euro de persoană. Cristian Pandel accentuează în acest sens: „Am luat decizia de a lansa aceste programe din timp, astfel ȋncât fiecare turist interesat să poată avea acces la ele. Aceste programe beneficiază de reduceri semnificative ȋn regim early booking, iar având ȋn vedere situaţia ȋncă incertă cu privire la pandemie, oferim posibilitatea achiziţiei contra unui avans modic, urmând ca restul de plată să fie achitat până la o dată mai apropiată de călătorie. Pe lângă programele de sejur, tot datorită interesului sporit din partea clienţilor noştri, am lansat ȋn premieră şi programe combinate de safari şi sejur ȋn Kenya şi vom mai adauga ȋn scurt timp şi programe de circuite exotice ȋn toate aceste zone”.
Christian Tour informează că „sejururile turistice de Revelion au tarife ce pornesc de la 973 euro/persoana ȋn Dubai, de la 1121 euro/persoană ȋn Zanzibar, de la 1260 euro/persoană ȋn Mauritius, de la 1340 euro/persoană ȋn Thailanda, ajungând până la 2424 euro/persoană pentru un sejur ȋn Maldive. Pachetele includ bilet de avion pe cursă charter directă, cazare 7 nopţi, transferuri de la aeroport la hotel şi retur şi asistenţă turistică pe toată durata vacanţei”.