Spitalul de Dermatologie Bioderm din Săftica a finalizat tranziția la energie verde

Date:

Spitalul de Dermatologie-Venerologie Bioderm Hospital din Săftica (Balotești, județul Ilfov), inaugurat în luna martie a acestui an, anunță „finalizarea tranziției la energie verde. Consumul intern al unității este asigurat în proporție de 100% de parcul fotovoltaic propriu. 50% din flota auto cuprinde autoturisme electrice.

Parcul spitalului cuprinde 242 panouri fotovoltaice care produc aproximativ 100kwh (96,8). Consumul propriu este acoperit 100%, suplimentul injectându-se în rețeaua națională (prosumator), după încărcarea bateriilor de stocare. Spitalul deține, de asemenea, ca back-up, un generator de mare putere pentru curent electric”.

Dr. Claudia Sprâncenatu, CEO Bioderm: „Privim mereu spre viitor, așa că pe lângă tehnologie de ultimă generație și servicii la nivel de excelență, suntem preocupați de sustenabilitate și responsabilitatea față de mediul înconjurător, prin acțiuni concrete. În prezent, Spitalul Bioderm este 100% verde din punct de vedere al eficienței energetice, lucru care se traduce atât prin beneficii asupra mediului înconjurător, cât și pentru pacienți, ca urmare a investițiilor pe care le vom putea face din economiile realizate. Eficientizarea energetică a spitalelor din România este un proiect major, salutăm orice inițiativă a statului în acastă direcție.”

În context, este reamintit că „discuții despre potențiale proiecte energetice, dezvoltate în cadrul unor Parteneriate Public Private pentru realizarea unui sistem integrat de eficientizare energetică a spitalelor din România au fost purtate în Emiratele Arabe Unite de secretarul de stat în cadrul Alexandru Rogobete. Parteneriatul s-ar putea ridica la un milliard de euro pentru o perioadă de 10 ani, conform declarațiilor transmise de presă”. 

Bioderm Hospital – tehnologia de ultimă generație, inclusiv AI, face echipă cu experiența medicului

Spitalul Bioderm subliniază că „dispune de tehnologie de ultimă generație în prevenția cancerului de piele, inclusiv dermatoscopie bazată pe inteligență artificială, peste 20 de lasere cu utilizări diferite în dermatologie și estetică, 32 de paturi, ambulatoriu de medicină internă și recuperare, un bloc operator modern, o unitate modernă de fototerapie destinată tratării a multiple afecțiuni dermatologice, precum și cu indicații în estetică, plus 32 de locuri de parcare. 

Spitalul are o echipă de peste 30 de medici cu o vastă experiență, una din cele mai sudate echipe din dermatologia românescă. 

Pacienții asigurați în sistemul public de sănătate din toată țara pot beneficia de consultații de specialitate, dermatoscopie și intervenții decontate în baza unei trimiteri în cadrul Bioderm Hospital. Serviciile pot fi accesate și în baza asigurărilor private, având în parteneriate cu majoritatea companiilor mari de asigurări”. 

Grupul de clinici Bioderm este cunoscut prin faptul că „a fost fondat în 1992, în București, ajungând în prezent la o rețea care cuprinde 3 unități de dermatologie: clinica Bioderm Eminescu (București, strada Mihai Eminescu, nr. 42), clinica Bioderm Popești-Leordeni (Str. Leordeni, nr. 90F) și noul spital de dermatologie – Bioderm Hospital (Calea București, nr.7, Săftica, comuna Balotești). 

Centrele Bioderm furnizează servicii medicale complexe pentru evaluarea, managementul şi educaţia pacienţilor cu afecţiuni dermatologice, având o echipă de profesioniști, cu o vastă experienţă în depistarea precoce și tratarea afecțiunilor pielii. Bioderm promovează tehnologia de top în domeniul laserelor medicale (chirugicale, cosmetice, reparatorii, vasculare), fototerapiei şi echipamentelor de diagnostic precoce pentru cancerul de piele, oferind cele mai eficiente soluţii de tratament. Mai multe informații vă invităm să citiți pe: https://bioderm.ro”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...