Tesla a livrat peste 25.000 de autoturisme în primul trimestru din 2017

Date:

Tesla a comunicat o creștere de 70% a livrărilor de mașini în primul trimestru din acest an față de perioada similară din 2016, respectiv peste 25.000 de autoturisme vândute în plus, transmite BBC News.

Cu toate că a raportat o scădere de 9% a vânzărilor pe final de an 2016, în primele trei luni ale acestui an, Tesla a revenit în forță pe piață, livrând 13.450 de unități Model S şi 11.550 Model X.

În martie, Tencent Holdings a cumpărat o participaţie de 5% din Tesla, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, bani care va ajuta compania să investească în creşterea producţiei, mai ales în contextul lansării Model 3, în cursul acestui an.

Tesla Model 3 este unul dintre autoturismele electrice cele așteptate pentru finalul acestui an, iar constructorul american a confirmat deja că producția va începe în luna iunie.

Model 3 va fi realizat doar cu tracțiune spate, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Model S, întrucât în acest costurile de producție sunt mai mici. Versiunea cu tracțiune integrală este așteptată într-un orizont de timp de 6-9 luni de la lansarea inițială.

Tesla Model 3 ar trebui să fie lansat în SUA, anul acesta, preţul pornind de la 35.000 de dolari, mai mic decât actualele modele ale Tesla Model X şi Model S, al căror preţ începe de la 70.000 de dolari.

Tesla și-a diversificat gama de producție, pe lângă mașinile electrice, intrând și pe piața panourilor solare. Compania a fost fondată în 2003 şi este administrată de Elon Musk, care deţine, de asemenea, compania de nave spaţiale, SpaceX.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CCIR explorează oportunitățile de investiții în Venezuela

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României,...

Footprints AI și retail media, doi într-una sau succesul fără granițe

Deși este prezentă de doar șapte ani pe piață,...

Metodele de fraudă evoluează. Ce trebuie să facă organizațiile în 2025 pentru a fi cu un pas înaintea fraudatorilor?  

Articol de opinie de Mihail Bucheru, Director, Laura Avram, Manager, și Vasile Beleuța, Senior Consultant, Advisory, Servicii Corporate Forensic, Deloitte România