Universitatea din București, prima universitate din România în ceea ce privește angajabilitatea absolvenților

Date:

Universitatea din București (UB) anunță că „este prima universitate din România în ceea ce privește rezultatele angajabilității absolvenților (Employment Outcomes) și reputația în rândul angajatorilor (Employer Reputation), conform clasamentului Quacuarelly Symonds (QS) World University Rankings 2024, unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spațiul academic internațional”. 

Universitatea din București accentuează că „se menține și anul acesta printre cele mai importante universități din lume. Astfel, pentru indicatorul care vizează rezultatele angajabilității absolvenților (Employment Outcomes), Universitatea din București este poziționată în primele 250 de universități din lume din 2.963 de instituții care au fost incluse în clasamentul din acest an, în timp ce pentru indicatorul care vizează reputația în rândul angajatorilor (Employer Reputation), Universitatea din București se situează pe poziția 586 la nivel mondial.

De altfel, UB își menține performanța obținută în anii trecuți, clasamentul mondial al universităților în funcție de angajabilitatea absolvenților QS Graduate Employability Rankings 2022 confirmând atât buna inserție a absolvenților UB pe piața muncii, cât și strânsa colaborare a instituției cu mediul de afaceri. Astfel, conform QS Graduate Employability Rankings 2022, Universitatea din București ocupă prima poziție la nivel național pentru indicatorul Alumni Outcomes. Același indicator poziționează UB pe locul 191 la nivel mondial.

Clasamentul general QS World University Rankings 2024, ajuns la ediția cu numărul 20, poziționează Universitatea din București în intervalul 851-900. Pe lângă Universitatea din București, în clasament se mai regăsesc alte 12 universități din România. Dintre acestea, cinci sunt membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (801-850), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (1201-1400), Universitatea de Vest din Timișoara (1201-1400), Universitatea din Craiova (1401+) și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (1401+).

Clasamentul QS World University Rankings oferă în fiecare an o ierarhie a celor mai importante instituții de învățământ superior din lume, bazată pe nouă indicatori de performanță: reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, ponderea studenților pe facultăți, numărul de citări pe facultăți, ponderea facultăților internaționale, ponderea studenților internaționali, apartenența la rețele internaționale de cercetare, rezultatele angajabilității studenților și sustenabilitate. Toți acești indicatori au o proporție diferită la calcularea scorului final. Detalii cu privire la metodologia clasamentului QS World University Rankings 2024 pot fi accesate aici și aici”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Environ: România poate recupera anual peste două tone de metale rare din deșeuri electrice 

România are oportunitatea de a obține anual 2 tone...

INS: Rata de ocupare a populaţiei (15-64 ani) a fost de 63,8% în 2024, în creștere cu 0,8% față de 2023

Conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică, în...

Cea de-a treia ediție a University Leadership Program a reunit la Timișoara 42 de participanți din 7 universități 

În cadrul University Leadership Program 2025 s-au derulat la...

Transportatorii români redeschid o rută istorică

Se redeschid rute istorice de transport rutier între Europa...