Viatris începe pregătirile pentru vaccinul gripal destinat sezonului 2025-2026

Date:

Compania Viatris anunță că a început să pregătească vaccinul său gripal, pe baza compoziției recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru sezonul 2025–20267, pentru a proteja populația de gripă, reamintind că gripa sezonieră este o boală prevenibilă prin vaccinare1

Anual, în intervalul 24-30 aprilie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) marchează Săptămâna Mondială a Imunizării, definită ca „o inițiativă menită să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare pentru toate grupele de vârstă. În ultimii 50 de ani, vaccinuri esențiale au contribuit la salvarea a peste 154 de milioane de vieți, echivalentul a șase vieți pe minut, în fiecare zi, timp de cinci decenii”.5

Viatris subliniază că, „în România, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în intervalul 31 martie-6 aprilie 2025, s-a înregistrat o creștere de 67% a cazurilor de gripă manifestată clinic față de aceeași săptămână din sezonul anterior, fiind afectate persoane din toate grupele de vârstă. De la începutul sezonului gripal 2024–2025 și până în prezent, au fost raportate 72 de decese în relație cu gripa, înregistrate în rândul pacienților de toate vârstele, majoritatea dintre acestea fiind în rândul personelor de peste 65 de ani.6

În acest context, Influvac®, vaccinul gripal trivalent pe substrat de ou, furnizat de Viatris, este formulat pentru a oferi protecție împotriva a trei tulpini gripale: două de tip A (similare A/Victoria/4897/2022 (H1N1)pdm09 și A/Croaţia/10136RV/2023 (H3N2)) și una de tip B (similară B/Austria/1359417/2021, linia B/Victoria), în conformitate cu recomandările emise.7 Linia B/Yamagata va fi exclusă, deoarece din martie 2020 nu a mai fost identificată printre tulpinile gripale circulante, iar includerea ei nu mai este considerată necesară.8 Noul vaccin va rămâne eficient și bine tolerat, respectând aceleași standarde ridicate de calitate ca și formula anterioară, care conținea patru tulpini.

Gripa rămâne o amenințare gravă pentru sănătatea publică

Gripa rămâne o problemă majoră de sănătate, atât la nivelul fiecărui individ, cât și pentru sistemul public de sănătate, cu un impact accentuat în lunile de iarnă, dar prezentă pe tot parcursul anului. În ultima perioadă, numărul cazurilor de gripă a crescut la nivel european. Cu toate că beneficiile vaccinării antigripale sunt bine documentate9, iar tot mai multe țări europene își extind ghidurile de imunizare, ratele de vaccinare rămân reduse în rândul grupurilor vulnerabile, lăsându-le expuse riscului de a dezvolta forme severe ale bolii.10

Prof. univ. dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecţioase în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. dr. Matei Balș din Bucureşti: „Deseori, oamenii consideră că își pot gestiona singuri simptomele de gripă și că nu au nevoie de vaccinare. Din păcate, realitatea pe care o văd în spital este cu totul alta. Gripa poate determina îmbolnăviri grave, ce necesită spitalizări, uneori direct în secţia de terapie intensivă necesitând ventilație mecanică. Gripa poate conduce la complicaţii severe şi deces, în special la copiii mici, la vârstnici şi la pacienţii cu boli cronice.2 Vaccinarea rămâne cea mai eficientă modalitate de a reduce aceste riscuri, de a diminua complicaţiile, spitalizările şi decesele cauzate de gripă. În acelaşi timp, vaccinarea va preveni răspândirea gripei la alte persoane.9 Studiile arată că uneori infecţia cu virus gripal poate apărea și la o persoană vaccinată, dar forma de boală la aceste cazuri va fi una uşoară, ceea ce înseamnă că vaccinarea  previne formele severe şi complicate de gripă.9 Este important de subliniat că vaccinarea este necesară nu numai celor cu risc crescut pentru forme severe de gripă, ci este utilă tuturor persoanelor, inclusiv celor sănătoase, începând cu sugarii cu vârsta de 6 luni. Cu cât procentul de persoane vaccinate va fi mai mare, cu atât gripa se va răspândi mai puţin în comunitatea respectivă.”  

Un angajament de lungă durată în protecția împotriva gripei

Vaccinul trivalent Viatris „este utilizat în practica medicală din anii 1950. Informații despre profilul său de siguranță au fost documentate în numeroase publicații științifice și studii clinice, inclusiv evaluări post-autorizare.11 Aceste date includ utilizarea la diverse categorii de pacienți, inclusiv la persoane cu afecțiuni cronice şi femei însărcinate, în conformitate cu indicațiile și recomandările existente”. 4,11,12

Dana Inczeffi-Duma, Country Manager Viatris România: „Viatris rămâne partenerul de încredere al profesioniştilor în domeniul sanitar, Ministerului Sănătăţii şi populaţiei din România în prevenţia gripei, cu respectarea recomandărilor OMS, menținând cele mai înalte standarde de calitate, eficacitate și siguranță, dovedite în timp, şi, în cazul Influvac trivalent, oferind astfel o protecție demonstrată clinic împotriva gripei. Asigurarea unui lanț de aprovizionare fiabil rămâne o prioritate, pentru a sprijini sistemele de sănătate și comunitățile din toată Europa și din România, facilitând accesul la timp pentru următorul sezon gripal.”

Influvac® este caracterizat ca „un medicament eliberat doar pe bază de prescripție medicală (PRF), la recomandarea medicului. La utilizarea Influvac® trebuie avute în vedere recomandările oficiale. Influvac® este indicat pentru profilaxia gripei, în special la cei care prezintă un risc crescut de complicații asociate. Influvac® este indicat la adulți și copii cu vârsta de 6 luni și peste3”.

Viatris Inc. (NASDAQ: VTRS) este „o companie globală de asistență medicală poziționată în mod unic pentru a reduce decalajul tradițional dintre medicamentele generice și mărci, combinând tot ce este mai bun pentru a răspunde mai holistic nevoilor de asistență medicală la nivel global. Cu misiunea de a susţine oamenii din întreaga lume să trăiască mai sănătos în fiecare etapă a vieții, oferim acces la scară largă, furnizând în prezent medicamente de înaltă calitate pentru aproximativ 1 miliard de pacienți din întreaga lume anual și atingând toate momentele vieții, de la naștere până la sfârșitul vieții, de la afecțiuni acute la boli cronice. Cu portofoliul nostru excepțional de extins și divers de medicamente, un lanț de aprovizionare global unic conceput pentru a ajunge la mai mulți oameni atunci când și unde au nevoie de ei și expertiza științifică pentru a aborda unele dintre cele mai durabile provocări de sănătate din lume, accesul capătă o semnificație profundă la Viatris. Avem sediul central în SUA, cu centre globale în Pittsburgh, Shanghai și Hyderabad, India. Aflați mai multe la viatris.com și investor.viatris.com și conectați-vă cu noi pe LinkedIn, Instagram, YouTube și X (fostul Twitter)”.

  1. CDC. About Influenza. Disponibil la: https://www.cdc.gov/flu/about/index.html (Accesat în aprilie 2025)
  2. WHO. Seasonal influenza. Disponibil la: https://www.who.int/europe/news-room/fact-sheets/item/seasonal-influenza (Accesat în aprilie 2025)
  3. Viatris. Influvac® Tetra, Rezumatul Caracteristicilor Produsului aprobat în august 2024
  4. Colombo L, Hadigal S, Nauta J, Kondratenko A, Rogoll J, Van de Witte S. Influvac® Tetra: clinical experience on safety, efficacy, and immunogenicity. https://doi.org/10.1080/14760584.2023.2293241
  5. WHO. World Immunization Week 2025: Immunization for All is Humanly Possible. Disponibil la: https://www.who.int/news-room/events/detail/2025/04/24/default-calendar/world-immunization-week-2025–immunization-for-all-is-humanly-possible (Accesat în aprilie 2025)
  6. Informări săptămânale – Institutul Naţional de Sănătate Publică (gov.ro). Disponibil la: https://insp.gov.ro/centrul-national-de-supraveghere-si-control-al-bolilor-transmisibile-cnscbt/informari-saptamanale/ (Accesat în aprilie 2025)
  7. WHO. Recommended composition of influenza virus vaccines for use in the 2025-2026 northern hemisphere influenza season. Disponibil la: https://www.who.int/publications/m/item/recommended-composition-of-influenza-virus-vaccines-for-use-in-the-2025-2026-nh-influenza-season  (Accesat în aprilie 2025)
  8. WHO. Recommended composition of influenza virus vaccines for use in the 2024-2025 northern hemisphere influenza season. Disponibil la: https://cdn.who.int/media/docs/default-source/influenza/who-influenza-recommendations/vcm-northern-hemisphere-recommendation-2024-2025/recommended-composition-of-influenza-virus-vaccines-for-use-in-the-2024-2025-northern-hemisphere-influenza-season.pdf?sfvrsn=2e9d2194_7&download=true (Accesat în aprilie 2025)
  9. CDC. Who Needs a Flu Vaccine. Disponibil la: https://www.cdc.gov/flu/vaccines/vaccinations.html (Accesat în aprilie 2025)
  10. ECDC. Survey report on national seasonal influenza vaccination recommendations and coverage rates in EU/EEA countries. Disponibil la: https://www.ecdc.europa.eu/en/publications-data/survey-report-national-seasonal-influenza-vaccination-recommendations (Accesat în aprilie 2025)
  11. Van de Witte SV, Nauta J, Giezeman-Smits KM, et al. Trivalent inactivated subunit influenza vaccine Influvac®: 30-year experience of safety and immunogenicity. Trials Vaccinol. 2012;1:42–48. doi: 10.1016/j.trivac.2012.10.001.
  12. Moeller-Arendt M, van de Witte S, Nauta J, et al. Enhanced passive safety surveillance of Influvac(R) and Influvac(R) Tetra: results from seven consecutive seasons. Vaccine. 2023 Jan 9;41(2):606–613. doi:10.1016/j.vaccine.2022.12.001

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Coroiu, noul director general al BT Broker de Asigurare

Valentin Coroiu (foto) este noul director general al companiei...

Pădurile – pilon central al viitorului investițiilor verzi în Europa | Conferință de nivel înalt organizată la Academia Română, în 28 aprilie 2025 

Ciprian-Dumitru Muscă, președinte al Asociației Forestierilor din România (ASFOR) Pe...

Alfa Group, investiție inițială de 170 milioane euro în proiectul rezidențial Cloud9 

Divizia de imobiliare a Alfa Group anunță consolidarea poziției...

McDonald’s în România a depășit pragul de 2 miliarde de lei în vânzări în 2024

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald's din țară, a...